Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu !

Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”. b) “Originea numelui toponimic al Ardealului, din scrierea dlui dr. Artur Silvestri”.Domnia sa, prof.Gheorghe Constantin Nistoroiu, eminent istoric si om de cultura, aprecia in articolul respectiv, publicat in Revista “Analize si Fapte”- ARP, idea deosebit de reala prezentata de eruditul dr.Artur Silvestri, referitor la situatia Castelului Bran, cat si cel de important punct strategic al acestuia in inima Ardealului.

Asadar, iata cum vin vremurile, si-n aceste furtuni negustoresti ce se napustesc asupra acestui Patrimoniu national romanesc, in aceste clatinari ale ordinei internationale si chiar universale, apar adevaruri ce dezvaluie realitati desi cunoscute, nerecunoscute prin falsificarile aduse istoriei noastre dacice, de cei impamanteniti ulterior in spatiul european.

Revin la denumirea toponimica al Ardealului ! Chiar asa simpla sa fie demonstrarea ? De la un anume nume, Erdely, sa avem sigura originea toponimului de Ardeal ? Fara a mai cerceta, sau mai bine zis, fara a ne cauta in labirintul evenimentelor istorice si preistorice ? Lucrurile merg insa mult mai adanc in originile neamului dacic. Se stie documentat acel fenomen de coborare din Muntii Apuseni, a primilor locuitori ce formara localtatile dacice-romanesti din zonele banatene- ardelene ale Transilvaniei. Despre romanizarile lui Traian, se cere o gandire analitica logica, pe baza noilor descoperiri arheologice si lingvistice, fara extremisme sau exclusivisme totale.Se stie ca imparatul a adus cu el legiuni din imperiu, chiar colonisti in majoritate ispanici de ai lui, unii nefiind nici romani adevarati, nu aveau cum sa romanizeze ei, tocmai pe dacii a caror limba era sora cu cea vorbita la Roma. Dar, ca ne-au supus aceste legiuni intereselor cotropitoare a romanilor, este foarte adevarat. A adus Traian si populatii Ardene, de s-au colonizat in Dacia.

Acesti colonisti ardeni au putut razbate in timp si spatiu, legati pamantului dacic pana in ziua de azi, asimilati la mirosul de cadila* dacica in sanctuarele dacilor, dar nu s-a auzit ca de la Ardeni sa se nasca numele de Ardeal.

Nefiind eu un istoric de profesie, doar un legat cred de arhetipul fiintei ardelenesti, cu fire inradacinate in sangele fiintei mele, mi s-a ordonat de undeva pe acea unda lirica pe care de altfel vine si poezia, sa scriu despre monografia satului meu natal.

De la batranii satului retin si azi o vorba, adusa si de acestia prin timp de la strabunii lor. Aceasta vorba venea obisnuint in vorbirea curenta: “Unde te duci Ioane ?” “Ma duc sa ar dealul !”
Cu tot obiectivismul si subiectivismul ideii, expresia “Ma duc sa ar dealul”, vine ca o cronica istorica orala, din timpul coborarii acelor mineri daci din Muntii Apuseni, lasand mineritul, se facura crescatori de oi mai la campie, defrisand pe dealuri suprafete de paduri milenare pentru a largi loc agriculturii. Urma aratul, semanatul, recoltatul, in definitiv o schimbare a modului de viata a Dacilor. Oricum, in sintagma “ar dealul”, nazuiesc o intuitie mai profunda, mai verosimila mie in acceptul toponimicului de Ardeal.Dar, sa dam intaietate celor cu studii in domeniu, mai ales cu inimi dacice in piept, si sa revenim la articolul dlui prof. Gheorghe Constantin Nistoroiu, care include/reproduce afirmatia dlui dr. Artur Silvestri, astfel : “In limba nemuritorilor Daci, prin denumirea “HAR-DEAL” sau “Casa Domnului”, era cunoscut Ardealul de azi !” Asadar, “adevarul straluceste ca aurul” pierdut prin labirintul istoriei. Aceasta recunoastere toponimica de loc istoric si preistoric, ne arunca direct in miezul istoriei Daciei noastre, istorie ce galgaie neintrerupt de la izvorul religios al Daciei lui Zamolxis si Decebal. Deci, respectul crestin fata de proprietate dar si responsabilitate sacra fata de mostenirea Neamului, inseamna insasi supravietuirea fiintei noastre romanesti, ce are o reflectie vie arhetipala in insasi spatiul metafizic, care in mergerea timpului continuu renaste in acel adevar divin al imortalitatii neamului dacic, neam din care s-au desprins multe neamuri ale Istoriei !”

Ardealul (Har-Deal) este “Casa Domnului“, spre care venea insasi Avraam !” (*cadila - tamaie)
Scriitor: Ioan MICLAU