DIN  BOGATIA  FOLCLORULUI  ROMANESC! 

Santtinela

Cica intr-o zi, Cuza-voda, imbracat in haine de targovat, ca sa nu-l cunoasca nimeni, mergea prin Bucuresti, pe unde-i cazarma care poarta astazi numele lui Cuza-voda. Vazand soldatul de santinela, sa-ndrepta catra el:  - Bine, soldat, de ce nu prezinti arma? intreba Cuza.

Ostasul, masurandu-l din cap pana-n picioare si necunoscandu-l, raspunde scurt sa-si caute de drum.

- Sa-mi caut de drum ? Lasa ca te-oi invata eu cum trebuie sa te porti cu cela care-ti da paine!

- E, hei? Tu esti pitarul care ne dai painea cruda si mititica si inca mai cei sa-ti prezint si arma?

Sterge-o de-aici ca te fac una cu pamantul!

Cuza-voda tacu si porni.

Cum a ajuns la palat lua masuri aspre ca sa se deie soldatilor pane coapta si grea de-o oca.

Sfanta a fost  zisa lui Voda! De atunci, ferit-a Dumnezeu sa mai fie panea cruda ori lipsa la cantar.  (Revista Vulturul – M.K.P. , pp.43-44)

__________________

Cuza-Voda si Staretul Manastirii Neamtului

Ii stiuta ca Cuza-voda nu sta numai acolo in Bucuresti, ci avea grija sa se duca prin sate si prin targuri, schimbat fel si chip, ca sa cerce slujbasii, sa vada cum ii lumea de sub mana lui si care cum se poarta.

Asa, odata mergea  pe drumul Neamtului intr-o carucioara cu doua roate, c-un cal; cine nu tragea bine de sama ar fi gandit ca-i un calic.

Cum trecu podul Timisestilor, pe la padurea Coverca, iaca-l ajunge o trasura cu patru cai. In trasura era staretul manastirii Neamtului.

Da’Cuza, cu trasurica lui, nu s-a ferit intr-o parte, ci a tinut tot mijlocul drumului.

Vizitiul de la trasura staretului striga ca sa se deie intr-o parte.  Da’Cuza nu.

Atunci staretul zice catre vizitiu:

- Ia du-te si-i da cateva calicului celuia, ca sa stie de alta data cum sa se fereasca din calea oamenilor.

Indatas mare, vizitiul a sarit din trasura si a prins a-l bate pe Cuza si i-a tras caruta inlaturi.

Trasura staretului a trecut inainte; da’Cuza a dat vant calului si a ajuns mai inainte la Targul Neamtului.  Si-a spus celui de la rohatca* ca de-a veni o trasura cu patru cai si-ntransa a fi un calugar, s-o opreasca si s-o aduca la politie:

- Ca eu-s Cuza, s-am sa ma rafui oleaca cu el.

Cuza s-a dus la politie, a lepadat straiele cele calicesti cu care era imbracat si a ramas in

straiele lui adevarate, cele domnesti.

Nu a trecut mult si iaca-l adduce pe staret inaintea lui Cuza.

- Sfintia-ta esti acela care ai poruncit sa ma bata ?

- Eu, maria-ta, iertati greseala mea !

- Vra sa zica voi sunteti boieri, nu sunteti calugari evlaviosi si cu mila de cei slabi si sarmani, dupa cum s-ar cuveni sa fiti. Voi in loc sa miluiti pe un sarac, cand il intalniti, poronciti sa-l bata…  Apoi, ca sa nu mai fiti boieri si sa fiti numai calugari, am sa va iau mosiile cele multe care va aduc atata belsug de va imbuibati ca niste trantori.

Si oricat s-a rugat staretul ca sa-l ierte de fapta lui cea rea, nici ca si-a schimbat Voda gandul, asa ca a si venit vremea de li-a luat mosiile manastirilor.

(Auzita de la Gh. A Sofiei din Sodomeni, com. Pascani(Suceava) M.K.P., pp.54-55)

__________________ 

Rasplata Domneasca

Matei-voda Basarab avea obiceiul de a se plimba adesea prin mahalalele Bucurestilor, schimbat in haine pentru a nu-l cunoaste nimeni.

Intr-o zi intalni o fetita palida la fata, cu ochii innecati in lacrimi. Oprind-o in cale o intreba:

- Unde te duci, draga copila ?

- In targ boierule, sav and hainele ce mai avem, iar cu banii ce voi prinde pe ele, sa cumpar paine.

- Dar tatal tau nu lucreaza, ca sa nu mai fiti nevoite a vinde lucrurile din casa ?

- Eu n-am tata, caci a murit in razboil de la Finta. Daca traia el, noi nu ajungeam astazi in asa lipsa.

Matei Basarab, patruns de mila, adaose:

- Cred ca Voda nu v-ar fi lasat fara ajutor, daca ar fi aflat despre nenorocirea voastra; ba, chiar acum daca ar afla, el n-ar putea suferi ca sotia unui vrednic ostas al sau, care si-a dat viata pentru tara sa indure saracia si o copila orfana sa planga pe drumuri. Nu, Voda e om bun, iubeste dreptatea si rasplateste intotdeauna vitejia ostasilor. Matei intreba apoi pe fetita cum l-a chemat pe tatal sau si unde sade. Dupa aceea ii zise:

- Sa faceti in graba o jalba in care sa aratati imprejurarea voastra si s-o dati lui Voda prin vreunul din boierii sai.

- Ah, boierule! Nu mai tiu minte cate jalbi a facut biata mama si pe cati de-ai curtii domnesti i-a rugat ca sa le dea lui Voda.  La inceput toti ii fagaduiau, dar mai tarziu, unul spunea ca nu a gasit timp potrivit spre a vorbi lui Voda, altul ca i-a vorbit dar maria-sa n-a hotarat nimic…

- V-au mintit acei ticalosi, zise cu manie Basarab. Sunt sigur ca nici una din jalbi nu i-au dat si nici macar o vorba n-au pus pentru voi. Sa mai faceti inca o jalba si maine inainte de amiazi, s-o aduci la palat, unde te voi astepta negresit !  Deocamdta sa nu vinzi aceste haine. Du-te acasa si fii incredintata ca veti capata ajutor din partea mariei-sale, daca va fi adevarat tot ce mi-ai spus.

- Prea bine, zise fetita, dar pentru deseara n-avem nici o faramitura de paine.

- Iata, va imprumut eu cu aceasta suma; si Voda ii dete doi galbeni. Apoi se facu nevazut.

Copila, plina de bucurie, puse banii in mana mamei sale si, spunandu-I intamplarea, amandoua se mirau si se intrebau cine sa fie binefacatorul lor.

Un vecin insa le spuse ca acela trebuie sa fie insusi Voda, caci el a mai facut asemenea fapte.

Biata copila, auzind cuvintele vecinului, incepu sa se ingrijoreze fiindca indraznise sa vorbeasca cu Voda fara nici o sfiala. A doua zi, cu multa greutate, mama sa o hotari a merge la palat.

Matei Basarab cercetase decuseara si aflase despre tatal fetei, despre faptele lui vitejesti si despre starea de saracie a celor doua finite nenorocite.

Indata ce el zari pe fetita  si pe mama ei, porunci  sa le cheme la palat. Aci le dete in mana un hrisov domnesc si le zise:

- Tineti hrisovul acesta! El va da dreptul la o pensie din visteria tarii si sa stiti ca asa rasplateste Voda pe toti aceia ai caror parinti sau soti s-au jertfit pentru tara.  (I., pp. 42-45)

 __________________

CUZA-VODA

Strasnic domn a mai fost si Cuza-voda!

El a facut scoalele, el ne-a dat pamant si tot el a surpat si patulele imparatesti. Si bine a facut!

Ca baga acolo fietece roman treisprezece banite de porumb in tot anul si, cand sa-si ia si el agoniseala, tot ce ragaduise* acolo, tocmai dupa trei ani, I se dadeau numai trei banite din ce pusese.

Ziceau carmuitorii ca l-au mancat soarecii si porumbul era mancat de ciocli satului.

Tot el a silit pe ciocoi sa plateasca bir si sa asculte de legi. Ba alor care n-ascultau, le da fum!

Cuza-voda nu era fudul. Umbla asa ca noi si, de multe ori,  ca sa prinza pe multi slujbasi cu ocaua mica, isi schimba fata si hainele, sa nu-l cunoasca nimeni. Unde pomeneai la el trasuri si slugi puzderie si bogatii stranse gramada, cum era la Bibescu ? Ala se plimba  prin tara cu mare alai; avea caleasca, saisprezece cai albi, cu hamurile rosii si vizitii stangaci.

Tot Cuza-voda a unit tarisoarele noastre, pe Valafia cu Tara moldoveneasca, de a facut tara noastra strasnic de mare si puternica, cum e azi.

Cand s-a dus, cica la imparatul turcesc, ca sa-i ceara invoirea de a domni neturburat peste amandoua tarile, a facut lucruri asa de minunate, ca a pus pe ganduri pe turci!

Stiti ce ?

Era obiceiul ca domnii tarii noastre, cand intrau la imparat, se tarau de la poarta curtii palatului pana la picioarele imparatului, in genunchi.

Cuza insa nu era omul sa sufere rusinea asta !

A mers la palat drept, cu fruntea sus si cu sabia zornaind ca un Fat-Frumos.

- Ingenunche si mergi tarandu-te, baiete, daca vrei sa fii primit ! i-au strigat paznicii de la poarta.

- Asta n-oi face-o eu niciodata ! a strigat Cuza suparat. Si daca va-i vorba asa, ma duc de unde-am venit!

Daca l-au vazut plecand, turcii au spus imparatului si asta a dat porunca sa-l primeasca asa.

A intrat Cuza-voda.

- Buna ziua, inaltate imparate !

I-a multumit in limba lui si apoi, mirat ca-l vede inainte-I drept, soldateste si fara sfiala, la intrebat:

- De ce ai venit asa ?

- Asa m-a trimis pe mine Tara ! a raspuns Cuza cu asa mandrie si cu asa curaj, ca s-a mirat si imparatul.

Si, el stie cum o fi mai vorbit si ce o mai fi vorbit, ca  a imblanzit inima turcului si a ascultat imparatul dorinta lui Cuza.

L-a pus pe urma imparatul pe Cuza la masa cu el, au mai vorbit ei ba de una, ba de alta si, cand sa plece l-au adus turcii pe Voda Cuza cu o cinste nemaipomenita, pana la Constanta.

Se  mirau turcii, se mirau cadinele, se mirau pasii si boierii lor cand il vedeau si-l priveau ca pe un viteaz din povesti:

- Bre, bre, bre,! La noi n-am vazut asa om . (De la mos Cotandra si C.Catana, din Priboeni. In Oltenia e pastrata  mult mai vie amintirea lui Cuza.)

__________________ 

Un ostas de-al lui Vlad Tepes

In timpul luptelor de hartuiala pe care le purta Tepes cu Turcii, condusi de insusi sultanul Mohamed, un Soldat roman cazu prinzonier. Sultanul, poruncind sa-l aduca inaintea sa, il intreba rastit:

- Spune, ghiaure, pe unde se ascunde domnul vostro ?

-  Pretutindeni si nicaeri, iar daca vrei sa-l gasesti, du-te de-l cauta!

Uimit de raspunsul si indrazneala soldatului, il intreba iarasi:

- Cati soldati are el, cu totii ?

- Mai putin cu unul…Si daca vrei sa stii cati i-au mai ramas, du-te de-i numara!

- Tulburat de manie, sultanul striga batand din picior:

- Daca nu vrei sa spui, ghiaure, voi porunci sa te spanzure.

- Aceasta e pedeapsa care o merita orice soldat care se lasa a fi prins.

Vazand ca n-o scoate la cale cu asprime, sultanul zise cu glas dulce:  - Asculta ghiaure, iti daruiesc viata, iti dau avere si te fac pasa in tarile mele, numai spune-mi ce te-am intrebat !

- Nici spanzuratoarea, nici comorile si nici insusi tronul tau nu ma vor face sa-mi vand tara si pe domnul meu.

- Toti soldatii lui Tepes sunt isteti ca tine ?

- Din toti, eu sunt cel mai prost, caci altfel eram si eu ca ceilalti: mort or liber.

Vazand Mahomed atata curaj si credinta, ramase ganditor; apoi, intorcandu-se catre pasalele din jurul sau, Zise cu intristare:

- Daca Tepes ar avea o suta de mii de soldati ca acesta, de mult ne-ar fi gonit din Europa!

Mahomed porunci apoi sa scoata pe soldat din fiare, ii dadu o punga cu bani de aur si-l lasa liber.

Soldatul trecu mandru printer sirurile musulmanilor si se duse la ai sai. (I., pp.13-14)

__________________ 

Scaparea lui Vlad Tepes

Vlad Tepes era domnul Tarii Romanesti. El era tare aspru cu hotii si boierii care i se razvrateau, caci Pe toti acestia ii tragea in teapa.  De aceea i-a si ramas numele Tepes.

Vlad a avut si multe lupte cu turcii care navaleau in Tara Romaneasca. Uneori ii batea el pe turci, Alteori il bateau acestia pe Vlad. Intr-o lupta a fost biruit. Ca sa scape de urmarirea turcilor, s-a refugiat In Muntii Argesului unde avea, pe o stanca inalta, o cetate tare. Turcii s-au luat dupa el pana in munti.

Ei voiau sa-l prinda si sa-l omoare, caci nimeni nnu prapadise atatia turci ca Vlad.

Ajungand pana aproape de cetatea lui Tepes, au vazut ca in fata ei e un deal de pe care ar putea bate cetatea cu tunurile. Au trimis deci dupa cateva tunuri care aveau sa soseasca peste cateva zile.

Pe vremurile acelea, turcii rapeau copii crestini pe care ii cresteau si faceau din ei soldati  turci numiti ieniceri.  Intre ienicerii din fata cetatii lui Tepes era chiar un nepot de-al lui Vlad. Nepotul acesta nu-si  uitase de vita lui, de aceea scrise pe un petec de hartie, ce vreau sa faca turcii. Hartia a prins-o de sageata, pe care a aruncat-o in cetate. Indata ce a citit Vlad scrisoarea, a plecat din cetate printr-o galerie care ducea pe sub pamant si a luat-o peste munti, in tara Fagarasului. Iar turcii , spargand dupa cateva zile

cetatea cu tunurile, n-au mai aflat suflet de om in ea. (V.L., pp.46-47)

__________________ 

Cuza-Voda si santinela

Se stie ca domnitorul Cuza obisnuia sa umble noaptea schimbat prin oras si intra in vorba cu cine se nimerea, intreband si iscodind sa afle cari sunt nevoile oamenilor, cum se poarta cu ei slujbasii  si daca poporul vorbeste de bine sau de rau despre domnitor.

Intr-o sara, trecand pe langa o santinela ce era la un post oarecare, vede pe soldat ca sta rezamat de Ghereta, cu arma proptita de brat, iar intr-o mana tinand un codru de mamaliga si intr-alta o ridiche din care imbuca cu pofta.

Domnitorului ii veni sa rada cand il vazu si-l intreba pe un ton glumet:

- Ce mananci acolo, mai camarade ?

Soldatul care nu-l cunostea, zise:

- Ia, ghici !

Atunci, domnitorul, prefacandu-se ca nu stie ce mananca soldatul, incepu sa-l intrebe:

- Ii fi mancand mamaliga cu slanina ?

- N-ai ghicit.

-Ii fi mancand mamaliga cu  praz ?

- N-ai ghicit.

- Ii fi mancand mamaliga cu ceapa ?

- N-ai ghicit.

- Ii fi mancand mancand mamaliga cu ridiche, leat ?

- Vezi ca gicisi ?

Domnitorul rase de soldat, dar acesta nu-i dadu pas si-l intreba:

- Dar tu cine esti de ma intrebi ?

- Ia ghici, raspunse Cuza, in felul soldatului.

- Ii fi don’caprar cutare ?

- N-ai ghicit.

- Ii fi don’sergent  cutare ?

- N-ai ghicit.

- Ii fi don’capitan cutare?

- N-ai ghicit.

Soldatul, atunci scos din sarite, zise cam rastit, cam cu sfiala:

- Ca doar n-ai sa fii maria-sa Voda Cuza ?

- Ei, vezi ca ghicisi.

- Aoleo, striga soldatul fastacit, tine tu ridichea si mamaliga, sa present cu arma !

A doua zi dimineata sosi la regiment un ordin al mariei-sale domnitorului, ca soldatul care a Fost de santinela la cutare ceas in postul cutare sa fie trimis numaidecat la palat, cu arma.

Soldatul, cand auzi despre ce e vorba, I se facu inima cat un purice, de frica, vazand ca omul din Seara trecuta era chiar Voda Cuza, dar stiind ca maria-sa e om bun la suflet, isi lua curajul si se Duse fara teama.

Ce se intamplase ?

Domnitorul, intorcandu-se in seara trecuta la palat, povestise doamnei toata intamplarea cu santinela Si doamnei ii placu atat de mult, incat ceru sa vada si maria-sa pe soldatul cu pricina. De aceea, cand Sosi omul nostru la palat, domnitorul il puse sa repete scena din ajun, spre marea veselie a doamnei,

Care rase din toata inima.

Maria-sa doamna intreba apoi pe soldat de unde e, cum il cheama, daca e insurat si ce meserie  Invarteste si afland ca era plugar insurat si ca n-avea stare mai de loc, ii dete o suma de bani si starui pe

Langa domnitor a-l libera din ostire, si-l trimise la vatra lui. (Comunicat de d-l C. Anastasian, Campina.

M.K.P., pp.161-162)

Bibliotecar: IOAN MICLAU - AUSTRALIA