„Robii Pamantului – o carte de o frumusete si sinceritate rara!”  (prima parte) 

Este interesant motoul folosit pe prima pagina de autor. Este ca o bataie de clopot. M-a trezit:

„Inchin aceasta carte taranilor romani – in general – si paorilor din banat, in special, iar eu ma voi stinge cu dorul satului din copilaria mea.” Ion Ionel Bencei 

Este o inchinare, pentru ca asa se intra intr-o biserica. Locul unde te nasti este sfant. Este adevarul la care vom ajunge cu totii: ‚Eu o sa mor cu dorul dupa locul copilariei mele.’  

Cred ca toate sufletele sunt din acelas tata. Nu lasa pe nimeni sa-ti spuna altfel. Nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ca esti nimic. Daca ai un vis trebuie sa lupti pentru el, sa-l protejezi pentru ca e copilul tau. Totul e posibil in viata daca crezi si insisti. CREDINTA, nu uita, E ETERNA! E FORTA!

„…..

Satu’ meu, la piept ce strang,

It’ tuc numili si plang.” , din poezia: ‚Carce pantru lumea aialalta’ 

I.I.Bencei citind la microfon în Cabina Studioului de Radio Timişoara,

în cadrul emisiunii săptămânale “Gura satului” 

“…..

Întâiul stătător al poeziei în grai, în sufletul meu, a fost însă ceaica Marius Munteanu, versurile lui, auzite de mine întâi la o şezătoare literară într-un sat de deal, mi-au aşezat o linişte neaşteptată în suflet pentru că adunau în ele atât armonia limbii, melodioasă asemeni unei doine, cât şi cuvintele care, tocmai învăluite în arama graiului viu al oamenilor, sunau când grav, când jucăuş, ca viaţa însăşi. Aici am priceput că sufletul meu e mai cuprinzător decât cenuşiul asfaltului ori alergarea fără rost a zilelor prin urbe, are o deschidere minunată spre plaiuri neştiute.

…..

Tocmai o asemenea faptă pioasă săvârşeşte acum şi Ionel Iacob-Bencei. Numai că munca lui cea de faţă devine de-a dreptul alertă, asemeni spaimei de a nu uita ceva, sub tensiunea timpului care trece inexorabil, duce cu sine totul la vale, abia mai poţi prinde câteva fărâmituri dintr-un timp tensionat la maximum el însuşi cum a fost şi este încă satul românesc cel neomenit de peste şase decenii.”

….. un fragment din introducerea cartii: de Vasile Bogdan.  

Fotografiile din ‚Robii Pamantului’…, ce sa mai spun?, superbe!, adica vorbesc. 

Poeziile lui Bencei ti se topesc in ascultare, curg precum mercurul cand le reciti. Poeta Cornelia Turlea, educator din Timisoara, imi spunea ca pe Eminescu il inteleg si recita cu usurinta si copiii de gradinita, in ciuda mesajului gigant si a filozofiei idealiste carate de versuri. Ce vreau sa spun este ca nu trebuie sa incarci mintea cititorilor cu vorbe grele, savante, ca sa le fii superior, ci trebuie doar sa spui direct adevarul asa cum il simti, din suflet. Acesta e secretul fratelui Bencei: SUFLETUL. E cunoscatorul graiului, al omului si nu-i e rusine de viata si adevar:

„

Pan oras, da ani da dzale,

Ma lovesce in timpane

Vorba unor nime-n lume:

„I-a asculta, ba, tarane!”

…..”

Da’ nu-m’ pasa cat ii lumea!

Dzaca-m’ ei tot: „Ba, tarane!”

Ca-i framant io, n-aveti’ grija,

Ca aluatu’ in copane.” , din poezia: ‚Pledoarie pantru tarani’ 

‚Mare durere e sa-ti fie rusine de cine esti!’, o spun cu amaraciune.

Esenta oricarei reusite sta in curiozitate si interes, in interesul de a cunoaste si invata in cel mai mic detaliu totul despre tema. Dupa ce traiesti un moment incearca sa simti ce-ai trait, si-atunci totul curge. Ascultatorul si cititorul de multe ori este comod si lenes in ale vietii, ma refer la amanunte, detalii, dar asta nu inseamna ca ele nu exista in el. Un poet dezvaluie prin cuvintele cu maiestrie simtite, din vers, stratul adevarat care ne compune, si care ne ascunde de lume - acesta este sunetul cu care rezonam, ne descopera nota muzicala, intram in timpul poetului. Poezia adevarata te introduce in permanent, canceleaza notiunea de timp (de acum, ieri si maine) ai carui sclavi suntem - ne scoate din halucinatia cronometrului. Versul a fost trezirea, desprinderea de rece, de rational, de animal. Nu am reusit-o in sex, inca, si in alte multe stari, dar in grai, vers si rima trecerea la emotional a omului sa produs.  

Poetii, artistii sunt in sacru adevaratii sfinti care detin cheile cerului.

Fotografia care deschide capitolul,”Vin Caii”, e o mare poezie insasi. Privind-o, devii cal insu-ti si te trezesti in galop – zbori cu herghelia. M-a uit la poeziile acestui capitol din afara textului, cum sunt amestecate cuvintele pe pagina si observ un camp de copite - versurile, tropot si galop. Vad urme de herghelii in pamantul proaspat uscat si asta din motivul ca Bencei croseteaza cu acul sufletului, paginile, vietii: 

Cand luna atarna de bolta, nauca,

Vin caii in stepa, trec caii-naluca.

Zvarluga de pastravi din apa de munte,

Sunt gata ca omul si soarta s-o-nfrunte.

Galopul navalnic, distanta o-nghite,

Pamantul le fuge sub ploi de copite

De parca-o armata de suliti celeste

Porneste la lupta in clipele-aceste;

Sunt caii mei liberi ce nu stiu ce-i fraul

Si coame-aurite revarsa ca raul,

Spinarile-s abur si spuma si fum

Satanice forte alearga acum;

Fugarele umbre prin noapte dispar,

Se pierd in tacere, se-apropie iar,

Se prind intr-o hora, necheaza salbatec,

Scot flacari pe nari si mananca jaratec,

Statui uriase spre ceruri deschise,

Fantome de ghiata din spaime si vise;

Deodata, se aude un pocnet de bice

Dovada ca omul hain e pe-aice

Sa prinda-n lasouri, sub clarul de luna,

Suprema speranta de-o viata mai buna;

Dar caii tasnesc la semnal ca de clopot,

Se-arunca-n fantasticul, vesnicul tropot;

Sageti in galopuri mai iuti decat vantul,

Suveici sau un trasnet ce scurma pamantul,

Ramane-le-n urma al colbului nor

Si dorul de stepa si dorul de dor… 

…Valpurgica noapte cu cai fara sa,

Ce frig e de-o vreme in inima mea.” , poezia: ‚Nechezat de Cai in Noapte’ 

Bencei e constient de rostul lui si detine deacum secretul vietii pe care il impartaseste.

13.01.1991 Coştei (Serbia). Societatea literar-artistică „Sorin Titel” din

Timişoara în gostie. O „încălzire” în centrul localităţii cu taragotistul Luca

Novac, scriitorul Nicolae Danciu-Petniceanu şi solistul Iosif Puşchiţă (fandat). 

Robii pamantului sunt defapt copiii lui Dumnezeu si proprietarii creatiei Sale. Robiind, stii cine esti. Robiind, iubesti. Robiind, traiesti. In stare de creere - existi. 

Limba taranului banatean e limba locului, a fost creata in colaborare cu mediul inconjurator. Nu a fost dictata de domnii puterii, ci s-a nascut din colaborarea robului cu pamantul, din dialogul sau cu padurea si vantul, cu animalele si pericolul din afara. Taranul si-a negociat soarta si va continua s-o faca. Aceasta negociere l-a fascinat pe Ionel Iacob-Bencei.

Un grup de participanţi la pomenirea poetului Nichifor Mihuţa din Zerveşti

(Caraş-Severin). Primul din stânga: Ioan Ionaş, fost primar al comunei

Margina. În partea dreaptă se disting Ionuţ Jorz şi Arcadie Chirşbaum, creatori

în grai bănăţean 

Vezi vreo globalizare in ea? In fotografie? Nu vezi! Acestia suntem noi creati sa fim liberi si mandrii de locul natal. 

Robii Pamantului, de Ion Ionel Bencei. Ce-a mai frumoasa marturie, tamaduitoare si plina de dovada ca neamul nu piere atata timp cat exista iubirea de  casa si de aproapele. 

Va urma.