ARDE BOLTA FRUNŢII MELE
Arde bolta frunţii mele de amar şi de durere
Şi din ochi izvoare sfinte curg în vadul umilinţei
Ca o flacără albastră sufletul din mine cere
Să-i dai, Doamne, izbăvire din potirul biruinţei.
Silnicia îmi inundă cu avidul ei nesaţ
Huma de pe oase şi-n otravă mă topesc
Să nu Îţi văd mărirea ce o are al Tău braţ
Când mă scapă de ispite ce în jur se înmulţesc
Sorb din spaţiul depărtării orice undă iertătoare
Şi îndrept a mea speranţă către Tine ne-ncetat
Gândul meu Îţi cere milă în aprinsa lui chemare
Să n-ajung ocara lumii cât mai am aici de stat
Văd pe bolta închipuirii şi păcatul şi mustrarea
Şi-mi spăl sufletul cu lacrimi ca un veşnic vinovat,
De-s demn de a Ta milă, lasă, Doamne, îndurarea
Să devină impresarul unui cuget vătămat.
_________________
ŞTIU CĂ TOTUL E POVARĂ
(Lupta cu pacatul)
Ştiu că totul e povară pentru gândul meu nătâng
Care vrea averi imense, castitatea-şi degradând,
Nu-mi pasă de durere şi de ochii care plâng
Mă cred stăpânul Terrei şi-n prostie mă afund.
Ştiu că tot ce îmi doresc nu se lasă amânat
Înec sufletul în dezastre, cu desfrâul mă împac
Nici privirea nu o salt către Sfântul Împărat
Care-mi dă lumina zilei şi iubirea Lui din veac.
Ştiu s-alerg pe căi oculte către tot ce este rău
Să distrug viaţa în pântec cu sadism scelerat…
Şi să neg Dumnezeirea ce mi-a dat din harul Său
Ca să văd corola lumii, nu să mor ca un ratat.
Uit că anii strânşi pe umeri mă vor poticni în jos
Şi-i vor cere socoteală de huzurul divizat…
Unui pizmaş duplicitar ce-a trăit fără folos
În clepsidra lui de patimi, ce de Domnul n-a aflat.
_________________
SOLITAR
Solitar ca meteorul,
Trec prin spatiul ce mi-i dat
Cum pe cer se duce norul
Si nici urma n-a lasat.
Solitar ca o parere,
Ard mereu pe-acelasi rug
Pana-n urma mea uitarea
Se intinde din belsug.
Solitar ma duce clipa
Cum se duce-n tina vantul
Care-i frange-n zbor aripa
Far-a ravasi pamantul.
Solitar trecui prin lume
Ca un bulgare de foc
Ca un val, pradat de spume
In obscuru-i tandru joc.
Solitar m-oi duce iara
Intr-o pace de demult,
Unde linistea primara
Voi sta vesnic s-o ascult.
ALEXANDRU HOREZEANU
2008
Adevarul straluceste ca aurul pierdut prin noroiul strazii.Furtuna, ploaia si vantul nu fac altceva decat sa spele suprafata obiectului de aur, scotand si mai mult in evidenta stralucirea acestuia. Asa vad eu in aceste revolte sociale internationale actuale, iesind la suprafata stralucind, adevarul adevaratei istorii a Romanilor. Ce mare si drept este Dumnezeu !
Indemnul la a scrie aceste randuri, recunosc, are la origini doua surse : a) Scrierea profesorului Gheorghe Constantin Nistoroiu, sub genericul : “Respect crestin fata de proprietate dar responsabilitate sacra fata de Mostenirea Neamului”.
UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI