Identitatea unui popor nu este dată numai de obiceiuri, credinţe şi graniţe.Un rol fundamental îl are în acest sens limba care este pentru noi un “dar sacru”.

Constantin Noica, citându-l pe Eminescu, arată că cuvintele cu cea mai mare încărcătură de semnificaţii sau cu înţelesuri introductibile sunt întotdeauna cele mai vechi, de la moşi strămoşi.

Spiritul limbii se găseşte în felul în care sunetele se combină între ele şi sunt accentuate, dând naştere unei melodii aparte a limbii, în cuvinte şi expresii adesea introductibile.

Nu întâmplător Lucian Blaga spunea: “ Limba este întâiul poem al unui popor.”

Consecinţele au cea mare vechime în circulaţie şi exprimă concepte fundamentale.

Bucuria este un cuvânt dacic, în timp ce mâhnirea, jalea, obida sunt luate de la vecini.Gândul, cel care leagă lucrurile şi le găseşte sensul, este desemnat tot printr-un cuvânt dacic, deşi unii lingvişti susţin că este de origine maghiară.Doina este un cuvânt milenar, care transpune esenţa sufletului românesc, starea de dor.Moş, vatră, codru, a îngropa şi multe altele au o vârstă da câteva mii de ani.

Ceea ce îi sperie cu adevărat pe duşmanii identităţii noastre de neam şi de limbă este continuitatea incredibilă, de mii de ani, că valorile istoriei şi straturile ce s-au aşezat pe deasupra nu au reuşit să modifice acest sâmbure puternic.

Dacă limba română este cea care dă identitatea unui spaţiu spiritual care stă la temelia Europei, este limpede ca cei care doresc uniformizarea, ştergerea diferenţelor, globalizarea, au un duşman de temut în această limbă cu rădăcini milenare.

Există un război împotriva limbii române, căci există un război împotriva identităţii noastre.Singurul mod prin care ni se pot tăia rădăcinile este îndepărtarea de limba noastră.Constantin Noica spunea ca vorbirea omului este fiinţa lui.Deci pentru a-i lua unui om sau unui neam identitatea, trebuie să îi distrugi limba: atât istoria limbii cât şi spiritul ei.

Căile de luptă împotriva limbii române şi a identităţii noastre sunt numeroase.La nivel academic, savanţi, ignoranţi sau oportunişti, depun eforturi pentru a ne falsifica rădăcinile.

De aici aversiunea făţişă faţă de civilizaţia, dacilor: cetăţile dacice sunt lăsate pe mâna jefuitorilor care fură monedele de aur, coşarii, brăţările care ajung în diverse locuri ale lumii.Tăbliţele de aur de la Sinaia scrise în limba dacilor au fost topite în vremea lui Carol I, iar copiile de plumb, risipite şi declarate fără valoare.

Lucrările aşa – zis ştiinţifice, se extaziază în faţa ideii cuceririi Daciei şi a masacrului dacilor care şi-au apărat pământurile, dicţionarele şi tratatele ridicole caută să demonstreze că dacii au renunţat brusc, definitiv şi în masă la limba lor, iar limba română este continuarea limbii latine care a renunţat de bunăvoie la tot ce a avut specific şi a luat de la alţii tot ce are acum.Nu întâmplător, în dicţionare nu se foloseşte niciodată termenul de dacic sau substrat ci preferă să spună că un cuvânt este de origine necunoscută.Doar barză, viezure, mazăre şi alte câteva se repetă mereu la cuvintele dacice.

Mass – media este un alt canal prin care se duce acest război.Presa şi internetul promovează cu mare insistenţă sărăcirea limbii, mai ales în rândul tinerilor.Este adevărat că limba oglindeşte realitatea din jurul nostru, dar este la fel de adevărat că şi noi suntem modelaţi de limba pe care o vorbim.Un vorbitor sărac ne face săraci şi în spirit.Lucrurile devin cenuşii, totul este mişto ori naşpa, nimic nu mai este frumos, minunat ci cool, trendy.Engleza ne sufocă, suntem învăţaţi să preţuim mai mult alte limbi decât a noastră, ajungem să ne fie ruşine să mai folosim cuvinte româneşti curate.Rezultatul e sigur: în câteva generaţii vom uita mai mult de jumătate din limbă şi vom face dicţionare pentru româna ultimelor decenii.

Despre valoarea limbii materne, se pot exprima românii plecaţi în străinătate care visează româneşte dar se sfiesc să-şi vorbească limba lor în public.

Se poate ca unii să susţină că ceea ce se întâmplă cu limba şi poporul român este absolut firesc, că este nevoie de o comunicare mai facilă la nivel internaţional.Timpul va da răspuns acestei probleme, dar este bine să nu uităm nici limba, nici strămoşii care ne dau un loc în lume şi în timp.

Pentru a câştiga războiul împotriva limbii române, trebuie sa fim constienţi de valoarea nemărginită  a acesteia.Simplu şi firesc, Nichita Stănescu scria:

“A vorbi despre limba română este ca o duminică.

Limba română este patria mea.”

Bibliografie

1. A. Sacerdoteanu, “Consideraţii asupra istoriei românilor în estel mediu”, Bucureşti, 1936

2. C. C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, “Istoria românilor”, Bucureşti, Editura Albatros, 1971

3. N. Stoicescu, “Continuitatea românilor”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980

4. Romulus Vulcănescu, “Mitologia română”, Editura Academică RSR, Bucureşti, 1985

5. Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1979

Profesor, DIACONU GEORGETA, Vaslui, ianuarie, 2008

Prin bunavointa Dlui BEN TODICA - MELBOURNE