BUCURIA  ÎNTOARCERII ÎN TIMP

Bunicii au o relaţie specială cu nepoţii. Ii iubesc pe nepoţi cu disperare. Poate mai mult ca pe copiii lor. Atunci nu au avut timp să-i observe prea mult. Acum, fiind la pensie, este altceva. Bineînţeles că dacă mă cheamă copiii mei să-i îngrijesc, în câte o zi,  când nu merg la grădiniţă, pentru că sunt bolnavi, sunt fericită. Dar, dacă nu mă cheamă sunt foarte fericită. Citesc, mă plimb prin parc cu soţul, merg la gimnastică şi masaj. Asta am spus şi nurorilor. De aceea mă cheamă când au neapărată nevoie. Alte bunici plâng că vor să stea numai cu nepoţii. Greşit. Tinerii de azi au impresia că noi “ne-am mâncat traiul şi mălaiul” , şi nu mai avem nimic de făcut. Noi trebuie să le arătăm că nu este aşa.

Intr-o zi m-am dus la nepoata mea, Catinca. Era răcită şi nu mersese la grădiniţă. Cum nu avea febră şi se simţea mai bine am întrebat-o ce vrea să facem. Ea a zis:

Titina  trebuie să fim serioase. Mâine-poimâine, mă duc la şcoală şi nu ştiu nimic. Am patru ani jumătate şi vreau să fiu prima la şcoală, aşa că eu colorez ,desenez şi tu faci ce vrei.

Eu am să scriu o poezie şi după ce o termin ţi-o citesc , iar tu îmi arăţi ce ai desenat.

Ne-am pus amândouă pe treabă. Când am terminat mi-a arătat fişele cu prinţese la care le colorase rochiile şi pantofii, copaci cu frunze, iepuraşi şi flori. Neapărat trebuia să ia nota zece altfel pângea şi nu era cazul acum, mai ales că era gripată.

I-.am citit şi eu poezia: “Copil de corcoduşe” : E toamnă, Doamne, şi e frig/ un vânt tăios mă biciue pe faţă/ nu pot să cred şi nici să înţeleg/

că acuma sânt la margine de viaţă// Nepoata mă tot trage înapoi/ cu chipu-i blând şi fin ca de păpuşe/ şi lângă ea îmi pare foarte rău/ că nu mai sunt copil de corcoduşe// Să prind iar fluturii pe deal/ şi mama să mă strige, îmbufnată/ să ascult acelaşi cântec din caval/ redevenind copilul de altădată.”

Catinca se uită, lung, la mine şi zice:

Tu vrei să fii iar copil?

Da!

Lasă că te învăţ eu ce să faci. Treci şi desenează cu mine. Apoi privim amândouă la desene animate ,şi aşa te faci copil. De fapt,  tu nu eşti aşa bătrână, ai câteva riduri dar nu-i nimic îţi dau crema  de  faţă cu care se dă mama şi te faci tânără. Părul e negru cu alb adică ai şuviţe, mama se duce la coafor să le facă, tu le ai făcute gata.

M-am plictisit repede şi de desene animate şi de desenat şi m-am apucat de altceva.

-   Bine, zice Catinca, nici nu-mi pasă dacă mureşti! Apoi, se întoarce spre mine cu ochii plini de lacrimi.

Nu te gândeşti că o să-mi fie dor de tine şi n-o să mai am bunică aşa amuzantă?

________________

INTREBARE FĂRĂ RĂSPUNS
Vara trecută am întrebat pe Catinca, nepoţica mea de trei ani:

Unde vrei să mergem la joacă?

Acolo, la Farmec, în parcul pe care l-a făcut primarul tatălui meu, Ionuţ.

Nu e numai primarul lui tatăl tău că este şi al meu.

Nu, nu este primarul tău, că tu nu ai servici la primăria lui tăticu…

Bine…

Fântâna arteziană răspândea o răcoare plăcută. De pe iarbă încă nu se ridicase roua. Porumbeii ciuguleau pietricele. Am adunat şi eu cinci pietricele cu care să o învăţ pe Catinca să se joace aşa cum mă jucam în copilărie. Ea mă privea cu ochii ei albaştri, nevinovaţi, iar eu încercam un sentiment de început de viaţă, amestecat cu toamnă. Eram acolo în parc, jucam pietricelele, începutul cu sfârşitul. Dintrodată catinca se uită în ochii mei şi mă întreabă:

Tu ai mamă?

Nu.

De ce?

A murit!

De ce?

Era bătrână.

Catinca rămâne gânditoare şi frământă, în mânuţele mici, pietricelele. Priveşte în zare cu ochii ei albaştri ca cerul. Se întoarce spre mine:

Şi tu mureşti?

…

Dintr-un copac din marginea  parcului, zboară, cu croncănit puternic, nişte ciori. Frunze galbene cad, alene, spre pământ. Semn că vara e pe sfârşite.Pe aleea parcului trece, sprijinită de baston, o bătrână. Catinca o priveşte lung şi când ajunge în dreptul nostru zice:

-Titina, vezi, ea e bătrână şi n-a murit!

________________

CANICULA
22 iulie 2oo7. De cîteva zile bune se instalase, peste ţară, canicula. Soarele se înfipsese în cer şi ardea. Ardea nemilos. La început chiar mi-a plăcut. Imi  aducea aminte de zilele copilăriei, la ţară, când canicula juca în aer. Căldura forma un fagure de miere, iar găinile cotcodăceau, vesele, că făcuseră oul. Acum, însă, începuse să mă cam deranjeze această căldură de 4o de grade. Stgăteam în casă cu prosoape ude pe picioare. Făceam duş din oră în oră. Degeaba. Vârsta era de vină. Nu eram obişnuită să stau în casă. In zilele de vară făceam plimbări lungi prin parc cu soţul meu. Doar eram la pensie. Ghetourile lui Ceauşescu, blocurile, nu ne mai apără. Iarna aduc frig, iar vara mori de căldură. La televizor erau emisiuni proaste. Se etalează pe ecram Oana şi Monica. Parcă pe mine mă interesează luxul lor cănd eu, după 4o de ani de muncă am o pensie de 45o lei. Eu, care nu sunt o fire invidioasă, privindu-le, sunt gata să mă fac invidioasă. Shimb postul.  Mereu ni se spune că pe această caniculă să nu ieşim din casă mai ales dacă suntem în vârstă şi să bem lichide. Când aud mereu aceleaşi sfaturi, parcă şi mai mult mă panichez. Vine seara. Simt că ameţesc. Beau lichide fără să-mi fie sete.. Nu pot să dorm. Strâng din  ochi, număr până la o sută şi înapoi.. Nimic. Ies pe balcon. Nicio adiere de vânt. Unde s-a dus vântul? Cu chiu cu vai vine dimineaţa. Soţul dormnise liniştit toată noaptea în camera lui.

– Ce e cu tine?

– Nu ştiu, mi-e rău nu am dormit toată noaptea. Cheamă salvarea! Când am zis să cheme salvarea parcă îmi era şi mai rău. Soţul se fâstâceşte. Nu ştie ce să zică la telefon. Vine salvarea peste 45 de minute. Soţul zice: “Până vin ăştia ori mori ori te faci bine”. Intră în casă o namilă de om împreună cu altul mai pirpiriu. Stă, în pragul camerei, unde eram întinsă pe pat, şi zice:

-Eşti nebună, doamnă, du-te la psihiatru! Mă faci să vin  degeaba până aici, nu ai nimic!

– Ameţesc.

-Şi eu ameţesc

– Imi amorţrsc picioarele şi mâinile, îndrăznesc eu şi îmi aduc aminte, cu groază, că a zis la televizor să chemăm ambulanţa numai în cazuri grave.

-Şi mie îmi amorţesc picioarele, ce vreţi, pe căldura asta…

Am şi palpitaţii , îi spun..

-Foarte bine asta înseamnă că ai inimă.

Se întoarce, furios, spre soţul meu, care încremenise în prag: “Semnaţi aici şi du-o, domnule, la psihiatru!”

Namila îmi aruncă o privire răutăcioasă şi iese în trombă.

Dintrodată simt că nu mai am nimic. Mă scol, fac un duş, mănânc, beau cafeaua şi mă liniştesc. Poate are dreptate. Trebuie să mă duc la psihiatru. O să mă duc odată. Sau poate nu mă duc niciodată. Nu ştiu de ce românii fug de psihiatru. O întrebare îmi stăruie, totuşi în minte: “Cel care a venit cu salvarea a fost medic sau măcelar?”

_________________

DETECTIV  VOLUNTAR
Se spune că ne rămân, din copilărie, anumite fapte şi întâmplări precum şi anumite gusturi şi mirosuri care ne urmăresc toată viaţa.. Am trăit, opt copii, într-o casă cu două camere. Patru dormeam cu  mama şi patru cu tata. Aveam o sobă de cărămidă într-o cameră şi o plită în cealaltă. Aşa se încălzeau amândouă camerele. Era în perioada neagră de început de communism, prin anii l952. Noi copiii nu aveam treabă cu ce se întâmpla în ţară. Nici nu visam noi ce ne aşteaptă ,că nu vom scăpa de communism 5o de ani. Ne certam care să dormim cu tata şi care cu mama. Cel mai mult vroiam să dormim în camera în care dormea tata. El fuma toată noaptea. Ne delectam cu luminiţa de la capătul  ţigării care descria cercuri luminoase în întunericul camerei..  De fapt în communism totul a fost cenuşiu. Lumina era interzisă. Odată m-am trezit, dimineaţa, cu nasul la crăpătura dintre uşă şi cer. Acum îmi dau seama că eu căutam un pic de aer. Tata a murit tânăr după ce şi-a fumat viaţa. Mama i-a supravieţuit 3o de ani. S-a  luptat singură cu vitregiile vieţii. Când am crescut mai mare mi-am dat seama şi am urât definitiv acest viciu: fumatul. Fumătorii întâi se otrăvesc pe ei. apoi pe cei din jur. După ce termină de fumat, ţigara, aruncă pe jos mucul. Deci otrăvesc şi mediul. Ei, fumătorii, merg mai des la medic şi consumnă banii  pe care i-am dat  eu la Casa de Asigurări de Sănătate. Nu ţin seama de  ce zice în Biblie: “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însăţi”. Dacă nu se iubesc pe ei atunci cum  pot iubii pe  cei de lângă ei? Femeile gravide fumează. Eu le numesc “mame criminale”. Tinerii mestecă gumă cu ţigara în gură. Chiar aşa, eu credeam că fumezi când nu ai ce face. Poate că fumătorii au şi ei calităţi dar eu nu le văd.In parcul de joacă pentru copii mamele, cu copiii mici în cărucior, savurează ţigara şi  suflă fumul  în nasul micuţului, mângâindu-l pe frunte. Imediat îmi apare imaginea lui Stan şi Bran plini de noroi din  cap până în picioare care încearcă cu degetul mic să se curăţe de noroi. Tot în parc am văzut, zilele trecute, la groapa de nisip o fetiţă ca o păpuşă. Când am întrebat-o cîţi ani are a zis că doi şi că e cu bunicul ei şi mi l-a arătat cu degetul. Pe bancă bunicul. . Un om rotund ca o mingie. Abi i se vedea capul de burtă. Avea vreo cinci cutii de bere şi la fiecare cutie fuma cel puţin trei ţigări. M-am aşezat pe aceeaşi bancă şi am zis “ ce nepoată scumpă aveţi păcat că nu o iubiţi” S-a uitat lung la mine, nu înţelegea ce vreau să spun  “cum adică nu o iubesc?  mi-a răspuns.”Păi, dacă vă sinucideţi fumând o să muriţi

şi nepoata o să sufere” ‘Nu are nimic, are cu cine rămâne, fumatul nu face rău, iar cu o moarte toţi suntem datori.” Acest răspuns stupid îl aud mereu.

.In comunism nu aveam atâta informaţie ca astăzi. Prin l976 am auzit în troleul cu care mergeam la serviciu o doamnă care spunea că deprinderile în viaţă se formează până la şapte ani că nu degeaba se spune de cei şapte ani de acasă.  Când am sosit acasă le-am spus la cei doi băieţi ai mei “voi când veţi creşte mari să nu vă însuraţi cu femei care fumează. Nu sunt bune de nimic. Le cade mucul de ţigară în mâncare, nu vă iubesc pentru că nu sunt în stare să se iubească nici pe ele, îl supără pe Dumnezeu pentru că,

cu fiecare fum tras muşcă din  trupul pe care ţi l-a dat El

Pentru cel mic, Ionuţ, a funcţionat acest avertisment dar pentru cel mare a fost prea târziu, avea… nouă ani.   ”

_________________

IAR…

Stau la geam cu capu-n mână

iar  pisoiul toarce timpul

ca pe un fuior de lână.

Iar se schimbă anotimpul!

Plouă-ncet cu picuri mici

peste câmpuri, peste floare,

vântul taie ca un brici.

Toamna aceasta iar mă doare.

Amintiri mă-ncearcă iar

peste tot sunt frunze ude

totu-mi  pare în zadar.

Aş pleca , dar nu ştiu unde

TITINA NICA ŢENE