In urma evenimentelor din decembrie 1989, revolutie, lovitura de stat sau orice va fi fost acolo, Biserica Ortodoxa Româna s-a lansat cu curaj intr-un program de reconstructie materiala si spirituala de mari proportii.S-au redeschis episcopiile istorice si vechile manastiri inchise de comunisti, s-au redeschis mai multe scoli teologice, societatea ASTRA, “Oastea Domnului”, “Femeile Ortodoxe”, organizatii ortodoxe de tineret si copii, iar acum se construieste un mare
centru medical in Bucuresti, numit CRISTIANA. Desigur, toate acestea trezesc gelozia Unitilor si a sectelor conlocuitoare, carora nu le scapa nici un moment fara sa atace in presa si prin viu grai ortodoxia neamului nostru si, mai ales, pe ierarhi. Sectarii cunosc bine dictonul biblic: “Bate-vor pastorii si se vor risipi oile” (Zaharia 13,7). Numai ca Profetul Zaharia nu a spus aceste cuvinte cu rautate, cu gelozie, cu ura politica; nu le-a spus spre distrugerea Bisericii, ci
spre intarirea ei. Mai dureros este ca si unii preoti s-au pus in slujba dusmanilor Ortodoxiei. Ei nu inteleg ca, fara acest “compromis” al ierarhiei bisericesti, hirotonisirea si trimiterea lor in
parohii nu ar fi posibila. De ce nu au protestat atunci si au acceptat sa fie sfintiti preoti de niste “arhierei nevrednici”? Cum se intâmpla ca, atunci când le-au pus mâna pe cap, episcopii aveau har, dar nu mai au acum, dupa Revolutie. Cum isi inchipuie cineva ca, daca Biserica Româneasca ar fi fost libera, nu ar fi facut mai mult sau cel putin tot atât cât face astazi? Fost-au partidele politice? Unde erau sefii lor, aceste voci eroice, care astazi striga din rasputeri,
unde era presa de opozitie? De ce sa fim nedrepti numai cu episcopii, care totusi au fost acolo, lânga turma lor, pe tot timpul persecutiei, nu au abandonat pe credinciosi, nu au fugit in Apus. Pe Patriarhul tarii si pe episcopi ii va judeca Dumnezeu, nu oamenii, pentru ca, in cele mai critice momente din viata neamului românesc, ei au salvat Biserica, asigurând viata sacramentala a credinciosilor, care este insasi esenta mântuirii oamenilor. In România nu exista, ca in Rusia, milioane de adulti nebotezati. Ziarele rusesti au publicat, anul trecut, botezul unui milion si jumatate de oameni maturi. Românii s-au crestinat la timp, s-au cununat, s-au spovedit si s-au impartasit chiar si in timpul dictaturii comuniste, pentru ca au avut si preoti, si episcopi, si biserici deschise, datorita abilitatii Bisericii conducatoare, care a stiut sa sacrifice elementele de decor, ca sa pastreze esenta. Desigur, pentru politicienii necredinciosi, viata sacramentala a Bisericii nu inseamna nimic, ci numai manifestul politic. Pentru masele de crestini ortodocsi, insa, viata sacramentala a Bisericii a fost si este esentiala. Sa lasam deci
poporul sa judece pe ierarhii lui; in ultima instanta, ii va judeca Dumnezeu. Când Hrusciov a inchis si demolat 11.000 de parohii si biserici in Rusia - in plus de ce distrusese Stalin - in România se reparau si pictau biserici si se construiau altele noi; Biserica tiparea Filocalia si pe Sfintii Parinti, zece reviste teologice, cursuri, calendare si carti de rugaciuni pentru popor, in tipografiile proprii; functionau, totodata, sase seminarii si doua institute de teologie. Faptul ca Biserica a iesit din lupta intacta, intreaga, in toata functiunea ei normala, nu constituie aceasta activitate tacita a Bisericii Românesti cea mai mare lovitura data comunismului? Atitudinea negativa a unor scriitori, fata de Biserica este rezultatul educatiei ateiste primita in cursul
celor 45 de ani de comunism. Comunismul si-a lasat, oricum, amprenta. Am citit cu durere, in “România Libera”, ca anul trecut in perioada Pastilor, un preot, deputat in Parlamentul român, si-a deschis pledoria cu salutul crestinesc: “Hristos a Inviat”, la care nimeni nu a raspuns. Si nu erau acolo numai deputati FSN, ci si membri ai opozitiei. Inseamna ca ceva s-a naruit in sufletul poporului român. Istoria a fost falsificata, cultura - deformata. Intelectualul român a uitat ca Stefan cel Mare nu a fost baptist si nici Mihai Viteazul - greco-catolic; a uitat ca Ortodoxia se confunda cu insasi esenta neamului, ca ea a avut un rol esential in procesul de formare a poporului român, a limbii si a sufletului românesc, ca de acolo ne vin primele tipografii, scrierile, cultura. Intr-o tara intesata de manastiri si monumente ortodoxe, cum poti sa fii impotriva Ortodoxiei, fara a te sinucide spiritual si intelectual, adica fara a-ti pierde identitatea? Când atacurile vin din partea eterodocsilor, este de la sine inteles ca se pledeaza “pro causa sua”. Insa, putina logica nu strica. Un autor ortodox al unui articol catolic, publicat la Londra, afirma ca “Biserica Ortodoxa este cauza inapoierii poporului român”. Ca unul care am trait in Brazilia, ma intreb si eu care este cauza inapoierii tarilor din America Latina, care sunt catolice de 500 de ani, ramânând primitive, intr-o mizerie morala si materiala de nedescris? Este, oare, catolicismul de vina? Sau cum poate sa pledeze cineva pentru unirea noastra cu Roma, prin faptul ca suntem numai latini. Si apoi, sa-mi fie iertat, ce interes are un papa polonez, de sânge slav, sa apere puritatea poporului român; sau ce latinitate apara uniatismul in Ucraina, Polonia, Cehia, Slovacia, Abisinia si Iran? Nu cumva si etiopienii sunt urmasii lui Traian? Când oamenii politici se amesteca in problemele bisericesti, devin ridicoli.

Ca si cum as vorbi eu la un congres medical, despre un subiect de pura specialitate. Când judecam ierarhia Bisericii noastre, nu trebuie sa uitam ca, in anii de teroare, noi eram aici si ei erau acolo. Noi raspundeam numai pentru persoana noastra, pe care ne-am pus-o bine la adapost, pe când in mâinile lor era, si este inca, soarta Ortodoxiei românesti. Ce am fi facut noi in locul lor? Ne-am fi lasat arestati, iar poporul ar fi ramas fara biserici si fara o viata sacramentala? Un eroism ieftin si distrugator. Urmaresc de 20 de ani, in “Orthodox Church”, editorialele Pr. Prof. John Meyendorf impotriva comunismului sovietic, dar nu am vazut inca un cuvânt impotriva Patriarhului Moscovei; nici un evreu nu a criticat pe Rabinul Moses Rosen
pentru colaborarea lui cu comunismul; nici un baptist din America nu vorbeste impotriva Pastorului Lucaci, din Detroit, care invita pe ambasadorul Bogdan la toate botezurile; si, desigur, nici un catolic nu il invinuieste pe Papa pentru inlocuirea cardinalilor Mindzenti si Slipici cu oameni agreati de guvernele comuniste, ungar si sovietic. Asa au cerut interesele
Bisericii, atunci. Oamenii stiu ca, lovind in ierarhie, lovesti in insasi Biserica. Cum de nu ne da
de gând sa ne rugam, in loc sa criticam. Dar cred ca, in fond, este vorba de un ateism camuflat si de o ura impotriva lui Dumnezeu Insusi, nu impotriva ierarhiei.

“Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” Dusmanii stiu ca sufletul românesc se adapa din Ortodoxie.
De aceea lovesc in ierarhia Bisericii cu atâta inversunare: BATE-VOR PĂSTORII SI SE VOR RISIPI OILE.
“Monitorul Religios” - Iasi, 20 Decembrie 1997  

Un articol din 1997 de Parintele Arhimandrit ROMAN BRAGA(SUA)